Ianis Hagi și colegii săi n-au scăpat de furia noului antrenor la pauza meciului cu Kilmarnock când erau conduși cu 2-1.
Philippe Clement a fost demis de la Rangers, iar în locul său a semnat Barry Ferguson. Noul tehnician al lui Ianis Hagi a fost aproape de un debut dezastruos pe banca scoțienilor. Rangers s-a văzut condusă pe tabelă cu 2-0 încă din minutul 14, dar a mai redus din diferență până la pauză atunci când antrenorul și-a impus cuvântul în vestiar și a făcut iureș cu elevii săi.
Legenda clubului scoțian a decis să preia cârma echipei, temporar, pentru finalul acestui sezon, imediat după demiterea lui Philippe Clement. Barry Ferguson nu se aștepta să aibă parte de un start atât de dur pe banca lui Rangers, văzându-se condus pe tabelă cu 2-0 încă din minutul 14. Imediat după ce a primit cele două goluri, a gândit rapid o mutare inspirată. James Tavernier a trecut în centrul defensivei, iar Ridvan Yilmaz a intrat în locul lui Clinton Nsiala și a preluat locul de fundaș dreapta.
Gazdele au redus din diferență până la pauză prin Vaclav Cerny, iar jucătorii au fost luați tare la vestiare de noul lor antrenor care a vrut să îi readucă în meci și să îi motiveze să dea tot ce au mai bun, indiferent de cum a arătat prima repriză.
„M-am întrebat de mai multe ori în primele 30 de minute: «Oare sunt atenți jucătorii la informațiile transmise de mine?»”, a dezvăluit tehnicianul în cadrul conferinței de presă de după meci.
Atunci când a intrat la vestiar, Barry Ferguson a țipat la jucători și i-a întrebat „Ascultați ce vă spun?”. Când jucătorii se pregăteau să revină pe teren le-a ținut și un scurt discurs motivațional aducându-le aminte pentru cine joacă: „Nu uitați la ce echipă sunteți, ce tricou purtați!”.
Discursul britanicului a avut efect și Dessers a punctat de două ori în primele 15 minute de la reluarea jocului. Nedim Bajrami a mai punctat o dată pe final de joc. Ianis Hagi a bifat 78 de minute pe teren, dar nu a avut o evoluție strălucită fiind notat cu 6.7, potrivit Sofascore.
Britanicul a revenit la echipa sa de suflet alături de care a cucerit 15 trofee în cariera de fotbalist. BBC a notat că pentru Barry Ferguson startul nebun de meci cu Kilmarnock a fost ca un adevărat coșmar, dat fiind faptul că visase de mult să o antreneze pe Rangers.
„A fost un moment la care legenda celor de la Glasgow Rangers, Barry Ferguson, visase de mult. La mai puțin de 15 minute de la debutul său ca antrenor pe banca clubului din copilărie, acesta a crezut că trăiește un coșmar”, au titrat jurnaliștii de la BBC.